Caracteristici generale ale firelor de sutură CHIRMAX:
Sunt ambalate în folie de aluminiu, cea mai sigură protecţie la ora actuală împotriva desterilizării. Pe ambalaj sunt indicate caracteristicile firului şi ale acului (compoziţie, resorbabilitate, dimensiuni, culoare, etc.).
Acul este înfăţişat în mărime naturală, permiţând utilizatorului o apreciere imediată a dimensiunii şi formei sale. De asemenea sunt furnizate informaţii privind condiţiile de depozitare şi termenul de garanţie, precum şi numărul de serie al produsului pentru a-i permite trasabilitatea. Acest ambalaj se desface uşor, iar pe ambalajul interior sunt menţionate aceleaşi informaţii. Acul este rezistent, iar firul este bine fixat.
Important de menţionat este că în cutia de fire există etichete autoadezive cu informaţii despre tipul de fir, termenul de valabilitate şi lotul de fabricaţie. Acestea pot fi lipite în fişa pacientului, permiţînd evidenţa precisă a materialului de sutură folosit.